E destula mare pentru fiecare!

Pentru navigatia cu vint iti trebuie vint. Asta e prima lectie pe care am primit-o pe nava. Caldura mare si pe mare, vint putin si necajit. A fost nevoie sa pornim motorul ca sa ne tinem de timpii pe care ni i-am impus pentru prima etapa. Am mers asa, motorizati de la Eforie Sud la Mangalia, cind zeii ne-au suris si ne-au trimis niste adieri dinspre est. Am ridicat repede randa (adica vela mare) si focul (adica o vela nitel mai mica, la prova) si-am dat drumul la liniste. Linstea pe mare, care nu se compara cu nimic. Zgomot de valuri, pasari si din cind in cind ciriitul statiei de emisie receptie. Acum, cind va scriu capitanul dialogheaza cu politia de coasta bulgara. Le-am zis cine suntem si ce vrem: buna pace si daca se poate, un pat in Balcic. Unul care nu se misca, va rog.

Altfel spus, prima zi de navigatie a decurs bine: echipajul traieste. Tot ce-am mincat continua sa stea in noi. Intelegeti unde bat: raul de mare e cel mai mare inamic al navigatiei de placere, cum ar zice Caragiale. Dar am trecut de asta stind pe punte si urmarind linia orizontului, in vreme ce-mi spuneam in minte: asta e ultimul val, asta e ultimul val! Nici la aceasta ora n-am terminat valurile, ca sa fie clar!

Citeva vorbe si despre tarm: de departe e mult mai bine. Dupa ce-am trecut de Vama Veche si-am intrat in Bulgaria suntem niste marinari intelepti: litoralul nostru e aproape un rai de la vreo 500 de metri distanta. Dispar zgomotele (unii le numesc muzica), nu se mai vad masinile inghesuite in parcare si nici baietii smecheri de pe plaje, ATV-urile, jet-ski-urile si alte masinarii de tortura de vacanta.

E greu sa scrii pe coverta, in vreme ce nava se leagana in toate partile. Asa ca ne despartim acum, nu inainte de a va spune concluzia primei zile: e destula mare pentru toata lumea! Noi nu suntem citeodata destul de vrednici de ea…